“Copilăria e taina dezvăluirii viitorului”. – Grigore Vieru
Societatea noastră a făcut mari progrese în înțelegerea ajutorului psihologic și în formarea unei noi generații de părinți, care caută informații și modalități de a-i ajuta pe copiii lor, căci părinții au marea responsabilitate de a oferi copiilor tot ce este mai bun. Una din aceste modalități este efectuarea de către părinți a unei evaluări psihologice a copilului, chiar din primii ani de viață, fiindcă aceștia sunt anii cei mai importanți, anii marilor achiziții.
Pentru copil, evaluarea psihologică înseamnă joacă cu psihologul, părintele și/sau educatorul. Pentru o evaluare cât mai completă și mai precisă sunt utilizate informațiile obținute de la cei trei informatori. De asemenea, sunt utilizate de către psiholog mai multe metode cu întemeiere științifică (teste, interviuri, chestionare, observații, anamneza, etc).
Evaluarea psihologică a copilului este extrem de importantă pentru a monitoriza ritmul de dezvoltare, pentru a identifica nevoile de dezvoltare din punct de vedere cogntiv, social, emotional, motric și al autonomiei personale, pentru a identifica gradul de pregătire pentru școală, pentru identificarea unor probleme psiho-comportamentale (agresivitate, anxietate, depresie, accese de furie, ticuri, hiperactivitate, neatenție, dificultăți în relațiile sociale, adaptare deficitară în diferite contexte, opoziționism, fobii, tulburări de dezvoltare – autism, sindrom Asperger, ADHD, etc).
Scopul evaluării psihologice a copilului este intervenția, iar aceasta este cu atât mai eficientă cu cât ea se realizează mai timpuriu. Astfel, o evaluare psihologică timpurie, fundamentată științific, contribuie semnificativ la evoluția pozitivă a copilului.
Beneficii în urma realizării unei evaluări psihologice a copilului:
- Consiliere parentală;
- RAPORT DE EVALUARE ce conține rezultatele obținute de copil, obiective de dezvoltare identificate, precum și recomandări de intervenție pentru optimizarea rezultatelor;
- RESURSE și EXERCIȚII DE DEZVOLTARE pentru eficientizarea intervenției părinților și/sau a educatorilor;
- Dezvoltarea eficientă a tuturor competențelor copilului;
- Îmbunătățirea performanțelor copilului:
- Identificarea timpurie a unor întârzieri în dezvoltarea copilului;
- Accesarea unor programe educaționale adecvate nevoilor copilului;
- Evitarea problemelor de adaptare școlară, abandon sau eșec școlar prin luarea unei decizii informate și fundamentată științific privind plasarea copilului în mediul școlar;
- Identificarea și remedierea timpurie a tulburărilor specifice de învățare (scris-citit și calcul matematic);
- Cunoașterea potențialului, abilităților și intereselor copilului;
- Cunoașterea universului interior al copilului ( imaginea de sine, stima de sine, percepția vizavi de contextul familial/școlar, nevoile emoționale, etc.)
- Înțelegerea rolului trăsăturilor temperamentale și a contextului familial în comportamentele copilului;
- Identificarea timpurie a unor tulburări de dezvoltare (autism, sindrom Asperger, ADHD, etc.)
- Accesarea de servicii de evaluare psihologică/psihiatrică/neurologică aprofundate;
- Creșterea calității vieții copilului și a familiei;