Am primit în brațele mele universuri întregi. Plecau din brațele părinților lor. Și fie că aveau 3 luni sau 4 ani, cu toții aveau nevoie de brațe pline de dragoste, empatie, sensibilitate și compasiune în care să se simtă în siguranță, prețuiți, iubiți și protejați până își întâlnesc din nou părinții.

Am avut privilegiul de a asista zeci de familii în procesul lor de integrare în grădiniță.  Pentru unele familii, procesul a fost lin și de scurtă durată, pentru altele, procesul a fost anevoios, plin de provocări și de mai lungă durată. Pentru un număr și mai mic de familii a fost nevoie uneori ca integrarea copilului în grădiniță să fie amânată. Este recomandat să se întâmple acest lucru mai ales atunci când copilul are vârsta mai mică de doi ani și copilul trăiește cu anxietate extrem de mare separarea de părinți (de exemplu: plânge ore întregi fără oprire) sau copilul  manifestă alte comportamente care arată că nu se simte bine în noul context al grădiniței.  Cert este faptul că fiecare proces de integrare în grădiniță este unic pentru fiecare copil și familie, iar facilitarea acestui proces depinde de COPIL, PĂRINȚI și GRĂDINIȚĂ.

Momentul integrării în grădiniță a copilului face parte din primele experiențe sociale ale copilului. Odată cu grădinița toate orizonturile copilului se lărgesc. Totul este nou: noi jucării, noi persoane și noi copii la care trebuie să se adapteze fără prezența figurilor principale de atașament – mama și tata. De aceea, acest moment este deosebit de sensibil pentru copil, dar și pentru părinți şi este nevoie a fi abordat cu multă delicateţe, sprijin, atenţie şi afecţiune.

Factorii principali care influenţează adaptarea şi integrarea copiilor în grădiniţă:

• Trăsăturile proprii de temperament/personalitate ale copilului.

• Vârsta copilului. O vârstă mai mică de 2 ani este mai sensibilă, deoarece nevoia de stabilitate, securitate și atașament din partea părinților este extrem de mare.

• Tipul de ataşament al copilului. Un atașament securizant conduce la o adaptare mai rapidă, pe când un atașament nesecurizant (ambivalent sau evitant) sau un atașament dezorganizat duce la adaptare dificilă.

• Contextul familial ( atmosfera și dinamica familială, încrederea transmisă copilului vizavi de grădiniță ca mediu sigur și frumos, optimismul și bucuria transmisă copilului, pregătirea copilului de către părinți prin povești/jocuri de rol, drumurile spre grădiniță pentru familiarizarea cu locația/distanța de acasă până la grădiniță, etc).

• Experienţele sociale/de viaţă anterioare (interacțiunea cu alți adulți și copii, încurajarea autonomiei personale).

• Contextul grădiniţei (empatia și afecțiunea educatoarelor, pregătirea și experiența profesională a educatoarelor/psihologului, proceduri clare în grădiniță și comunicare eficientă cu părinții, etc.)

• Relaţia cu persoana de tranziție, care poate fi educatoarea sau psihologul (copilul are nevoie în procesul de adaptare de o singură persoană cu care va forma o relație empatică, de încredere și bazată pe respect, reușind astfel copilul să facă mai ușor trecerea de la contextul de acasă la contextul de grădiniță).

Ce ajută COPILUL în procesul de adaptare la grădiniță:

• Alegerea grădiniței de către părinți. Când grădinița este plăcută de către părinți acest lucru este transmis și copilului.

• Păstrarea focusului pe motivele care au condus la alegerea grădiniței în momentele dificile.

• Oferirea de timp copilului pentru adaptare (cel puțin 2 săptămâni) și luarea de timp pentru pregătirea acestui proces de adaptare și integrare a copilului în grădiniță (cel puțin 1 lună înainte).

• Asistarea copilului și a familiei de o persoană de tranziție (educatoarea/ psihologul grădiniței).

• Folosirea poveștilor/jocurilor de rol/exercițiilor de imaginație sau a desenului și a picturii de către părinți, educatoare și psiholog pentru facilitarea înțelegerii de către copil a ceea ce simte și ceea ce experimentează.

• Prioritizarea nevoilor copilului. Este foarte important ca în această etapă să fie satisfăcute nevoile copilului, spre exemplu: nevoia de a fi ţinut permanent în braţe, nevoie de a sta permanent cu persoana de tranziție (educatoarea sau psihologul), nevoia de a sta şi a observa, etc.

• Existența psihologului în grădiniță.

• Însoțirea copilului de către părinte până în brațele educatoarei/psihologului (atâta timp cât copilul acceptă/dorește asta) sau să îl însoțească până în preajma educatoarei/psihologului grădiniței (persoana de tranziție).

• Permiterea aducerii de către copil în grădiniță a unui obiect de tranziție . Obiectul de tranziție este un obiect investit afectiv de către copil (păturică, sticluță, jucărie, poză cu familia, etc). Folosirea acestuia conectează casa cu grădinița și îi oferă copilului confort emoțional, păstrând legătura pe parcursul zilei în grădiniță cu ceea ce îi este familiar.

• Asigurarea permanentă a copilului de către persoana de tranziție (educatoare/psiholog) de dragostea părinților și revenirea lor la grădiniță după copil: “Eu sunt aici cu tine ca să am grijă de tine şi să ne jucăm împreună”, “Mama şi tata te iubesc foarte mult şi vor veni mai după prânz/după somn după tine şi veţi merge acasă”, “Mama şi tata sunt la lucru şi sunt sigură că se gândesc la tine şi abia aşteaptă să vină după tine la grădi”, “Acum ne jucăm împreună cu copiii şi mai târziu vor veni părinţii tăi după tine şi vei merge acasă”, “Ştiu că îţi e dor de mama şi de tata şi ştiu că şi lor le este dor de tine și ei vor veni după tine la grădi imediat după prânz/după somn.”, “Este în regulă să îți fie dor de mama și de tata”, “Este în regulă să plângi. Poți să plângi la mine în brațe”, “Văd că ești trist. Ce aș putea să fac să te simți mai bine?”, “ Sunt aici să mă joc cu tine”, “După ce ne jucăm, mâncăm și apoi vine mama” etc.

• Povestitul în cele mai frumoase “culori” copilului și celor din jur despre ziua pe care şi-o va petrece la grădiniţă (despre educatoare, copii, ritualuri, timpul când se vor întoarce părinții după el, jocuri, etc).

• Asigurarea permanentă a copilului de dragostea părinților şi de faptul că se vor întoarce după prânz/după somn.

• Sprijinirea minimă (pentru a încuraja autonomia personală) a copilului de către părinți la dezbrăcat/îmbrăcat şi descălţat/încălţat şi la aşezat obiectele personale în dulăpiorul personal al copilului.

• Asigurarea copilului de către părinți de încrederea în grădiniţă şi în educatoarea/psihologul care va avea grijă de copil pe parcursul timpului petrecut în grădiniță.

• Separarea părinților de copil durează între 5 şi 10 minute. Prelungirea timpului poate conduce la prelungirea agoniei copilului, care poate manifesta comportamente disfuncționale (țipete, zbuciumări, plâns intens, amenințări, agresivitate, furie excesivă, etc. ) pentru a-şi convinge părintele să rămână cu el sau să plece împreună acasă, trăind cu mult distres experienţa separării.

• Asigurarea pe timp cât mai îndelungat de către educatoare/psiholog a unei stări emoționale bune a copilului pe parcursul zilei de grădiniţă.

• Monitorizarea de către educatoare/psiholog a procesului de adaptare şi integrare a copilului şi semnalarea lucrurilor care îngrijorează.

• Prezența părintelui timp de câteva zile în grădiniță alături de copil. Acest lucru poate conduce la familiarizarea copilului cu spațiul grădiniței, cu educatoarea, zgomotul, ritualurile, copiii, etc. Pe de altă parte, prezența părintelui blochează conectarea copilului la educatoare, de aceea nici nu este indicat ca în prezența părintelui, copilul să fie asistat de altcineva în îndeplinirea nevoilor sale. Astfel, este important ca părintele să însoțească copilul în toate ritualurile și activitățile din grădiniță (la toaletă, la masă, la îmbrăcat/dezbrăcat), deorece copilul  poate să resimtă neimplicarea părintelui ca pe o respingere iar acest lucru să conducă la anxietate, plâns excesiv, țipete, agitație, tristețe, tulburări de comportament, etc.

• Însoțirea progresivă a copilului de către unul dintre părinți (prima zi- o oră, a doua zi – câteva ore, a treia zi – program complet), astfel încât copilul să aibă cât mai mult timp o stare emoțională bună în timpul petrecut la grădiniță.

• Respectarea activităților grupelor de copii de către părinții care însoțesc copilul la grădiniță, deoarece scopul însoțirii este acela de a familiariza copilul cu contextul grădiniței și nu de a întrerupe activitatea celorlalți copii.

• Acceptarea PLÂNSULUI ca fiind o reacție normală, naturală și vindecătoare a copilului. Este o manifestare emoțională care trebuie acceptată și respectată ca parte a unui proces de dezvoltare a copilului, care în final conduce la progres: “Este în regulă să plângi.”, “Ai voie să plângi”, “Îmi pare rău că te simți atât de trist. Sunt aici lângă tine să te ajut. În curând , o să te simți mai bine. Am încredere în tine”, “Poți plânge în brațele mele”, etc.

• Vindecarea de propria poveste de început de grădiniță/școală a părintelui/ educatoarei.

• Conectarea emoțională a părintelui cu copilul după timpul de grădiniță.

Ce NU ajută COPILUL în procesul de adaptare la grădiniță:

• Necunoașterea de către părinți a educatoarei/psihologului grădiniței care se ocupă de copil.

• Absența persoanei de tranziție (copilul este preluat și îngrijit de mai multe persoane).

• Absența în grădiniță a unei proceduri de integrare blândă, empatică și suportivă a copilului și a familiei.

• Absența psihologului în grădiniță.

• Comunicarea ineficientă cu părinții copilului sau cu copilul.

• Lipsa de empatie și respect față de copil și familia lui.

• Umilirea/ ridiculizarea/amenințarea/nerespectarea copilului.

• Mințirea copilului și furișatul părintelui/ascunsul de copil. Toate astea duc la pierderea încrederii copilului în părinte pe termen lung.

• Dezorganizarea și personalul fluctuant în grădiniță.

• Teama părintelui pentru plânsul copilului.

• Proiecția părintelui asupra copilului de abandon sau teama pentru provocarea unei trauma copilului.

• Nostalgia/sentimentul de pierdere și “doliul” părintelui pentru etapa anterioară grădiniței, în care copilul a stat doar cu mama/tata acasă.