“Copiii nu sunt singurii care cresc. Și părinții cresc. Tot așa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu viețile lor, tot așa ne privesc și ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă-ntind spre ele.” – Joyce Maynard
Părinții au rol primordial în viața copiilor lor și sunt cea mai importantă resursă pentru aceștia. Cred cu tărie că părinții au nevoie să își dezvolte cele mai eficiente competențe parentale pentru a-și ajuta proprii copii. Dezvoltarea de competențe parentale prin intermediul consilierii parentale este adesea singurul lucru de care e nevoie pentru a remedia multe situații care apar în viața de zi cu zi a copilului și a familiei. Cu puțină ghidare, părinții pot să își îmbunătățească relația cu propriul copil, să îl sprijine eficient în rezolvarea de probleme, să facă față situațiilor dificile, să identifice nevoile reale ale copilului, să învețe să comunice cu copilul, să își gestioneze propriile emoții și ale copilului, să adopte comportamente adecvate, să își consolideze încrederea în abilitățile parentale, etc.
În avalanșa de informații ale zilelor noastre, suntem tentați să căutăm “”soluții magice”, însă descoperim curând că acestea nu există. În schimb, există un număr nelimitat de soluții, iar consilierea parentală sprijină părinții să o găsească pe aceea care funcționează în propria lor familie.
Întâlnirile de consiliere parentală sunt săptămânale cu o durată de aproximatv 50 de minute și reprezintă cadrul adecvat pentru a primii sprijin în cel mai important rol al vieții, acela de a fi părinte.